as vrea sa iti pot vorbi fara teama

despre locurile in care am ajuns fara sa caut

si despre ce am gasit.

exista o tara secreta, unde nu pot respira

unde nu imi doresc sa o fac,

tristetile sunt fragile

si mai mereu se protejeaza intre coaste,

stranse laolalta.

numai sa sughit, si se arata toate.

vreau sa scriu ca un om serios,

dar stiu ca n-am sa o fac niciodata.

oricum, sunt fericita ca macar visniec

a scris despre asta cu seriozitate.

exista un fel de trecere, un dezechilibru exersat subtil, in autobuzele

care ne duc nicaieri si ne aduc inapoi

in asteptarile insingurate dintre doua guri de aer.

suntem clovnii pustiului, cu fetele albe ca musamalele

din bucataria copilariei, lucrul in echipa ca deviza.

construim mori de vant, pentru a nu ne lupta cu ele in veci,

pentru a ni le tine aproape, absurdul de sub perna, inainte de vis.