exista un fel de trecere, un dezechilibru exersat subtil, in autobuzele

care ne duc nicaieri si ne aduc inapoi

in asteptarile insingurate dintre doua guri de aer.

suntem clovnii pustiului, cu fetele albe ca musamalele

din bucataria copilariei, lucrul in echipa ca deviza.

construim mori de vant, pentru a nu ne lupta cu ele in veci,

pentru a ni le tine aproape, absurdul de sub perna, inainte de vis.